#OameniDinAvia – Iulian Asiu, o viață pe bicicletă Exact, o viață pe bicicletă – n-am găsit formulare mai potrivită pentru colegul nostru, Iulian, care se laudă cu 35 de ani de experiență pe două roți. În meseria aleasă îl lăudăm noi, că de aceea e colegul nostru, mecanic auto la Avia Motors Constanța: 30 de ani de experiență pe care o dovedește cu măiestrie zi de zi. Un băiețel de 11 ani își dorea o bicicletă… Așa începe orice poveste. Cu o expozițiune. Intriga poveștii lui Iulian constă în faptul că pe-atunci (în ’81, își amintește el), ai lui n-au putut să i-o ofere. Așa că, băiețelul de 11 ani desfășoară acțiunea ce se dovedește a fi, peste ani, o poveste de succes: se înscrie în Hidrotehnica Constanța, un club de ciclicsm de performanță care oferea membrilor bicicletele gratuit. Prima cursieră, Favorit, l-a purtat prin primii ani de antrenamente și până la primul podium din viața lui, la Brașov, care i-a deschis apetitul spre cucerirea unei serii întregi de cupe: „Dumnezeu mi-a deschis drumul spre alte victorii și podiumuri, iar rezultatele bune au dus la convocarea mea în lotul național de ciclism”. Palmaresul lui Iulian E modest, dar noi vrem să-l lăudăm. Așadar, spicuim din palmaresul obținut într-o viață pe bicicletă: Vicecampion Național – proba Fond 1986 Vicecampion Național – proba Contratimp Echipe 1986 Balcaniada – Sofia 1986 (selecționat în lotul de ciclism al Naționalei României) Cupa Orașelor – locul 1 Criteriul Juniorilor – locul 1 Campionatul Național Velodrom – locul 4 1985 Campionatul Național Ciclocross – locul 8 1986 Turul Dobrogei – locul 3 în Clasamentul General 1989, an de răscruce Când a fost recrutat în armată, Iulian a întrerupt ciclismul. Pauza n-a durat foarte mult, căci odată cu revoluția a fost „eliberat”, însă Hidrotehnica dispăruse, lucru definitoriu pentru anii ’90 când… multe au dispărut. 🙂 Pasiunea lui Iulian, însă, n-a dispărut nicio secundă. Are, în prezent, 49 de ani și practică în continuare ciclismul, cu o cursieră de top, construită și adaptată de mâinile lui: S-Works Venge 2017. „Mi-aș dori să mai adaug câteva rezultate bune în palmares”, spune el. Noi știm că așa va fi, așa că se bucură de toată susținerea noastră. Din pasiune pentru… oameni și deznodăminte fericite! 🙂 Data articol: 2 October, 2018 Share Inapoi